ISU Hunedoara: Arderea vegetației uscate, interzisă

ISU Hunedoara: Arderea vegetației uscate, interzisă

În ultimele trei zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al Județului Hunedoara au desfășurat 166 misiuni și intervenții.
O pondere semnificativă a misiunilor este reprezentată de acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 136 astfel de solicitări.
Tot în această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 12 incendii.
Dintre acestea, 11 au reprezentat arderi necontrolate de vegetație uscată și deșeuri menajere, fiind afectate aproximativ 16 hectare de teren. Un alt incendiu a fost semnalat la un autoturism aflat pe raza localității Josani. Din fericire, în urma acestor evenimente, nu au existat victime, ci doar pagube materiale.
De asemenea, salvatorii hunedoreni au gestionat prompt 2 situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere care au avut loc în municipiul Deva, au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 11 cazuri și au acționat totodată, în alte 5 situații, în sprijinul comunității.
Având în vedere creșterea numărului de incendii de vegetație din ultimele zile, vă reamintim faptul că la nivelul județului Hunedoara, arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este interzisă, indiferent de forma de proprietate a terenului!
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro. De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.