Italian condamnat pentru contrabandă cu țigări. A fost prins în municipiul Hunedoara

Italian condamnat pentru contrabandă cu țigări. A fost prins în municipiul Hunedoara

Un bărbat din Italia a fost condamnat definitiv pentru contrabandă cu țigări și pentru că a condus un autoturism pe drumuri publice, având permisul suspendat. Emilio Doni a fost prins cu portbagajul burdușit cu țigări (peste 5.000 de pachete), în municipiul Hunedoara.

Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentința definitivă în care Emilio Doni a fost judecat pentru infracțiunile menționate, păstrând pedeapsa aplicată de prima instanță, respectiv Judecătoria Hunedoara.
Italianul a primit o pedeapsă de un an și opt luni de închisoare cu suspendare, având termen de încercare de doi ani.

Pe perioada de încercare, italianul a fost obligat să urmeze un program de reintegrare socială și să raporteze care sunt mijloacele sale de trai.
Bărbatul nu a fost obligat la muncă neremunerată în folosul comunității, deoarece are o stare de sănătate precară, au precizat magistrații.
În cazul în care va săvârși alte infracțiuni pe perioada termenului de supraveghere sau dacă nu va respecta dispozițiile din sentința judecătorească, măsura suspendării executării pedepsei va fi revocată.

„Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 C.p., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere sau a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligaţiilor stabilite de instanţă”, se arată în sentința instanței.

Emilio Doni a fost prins în luna ianuarie 2022 cu portbagajul plin cu țigări de contrabandă. Acesta se afla la volanul autoturismului, deși avea permisul de conducere suspendat. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, iar întreaga cantitate de țigări i-a fost confiscată.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului  Hunedoara, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigații Criminale au  organizat o acțiune în cadrul căreia au surprins în flagrant, în trafic, pe raza municipiul Hunedoara, un bărbat în vârstă de 57 de ani,  care se afla la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. În urma controlului vehiculului, poliţiştii au stabilit că bărbatul transporta în autoturism 5.180 de pachete de țigarete de diferite mărci, care nu aveau aplicată banderola fiscală românească”, informa Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, la data la care Emilio Doni a fost prins cu țigările în portbagajul mașinii.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.