Mașină în flăcări pe autostrada A1

Mașină în flăcări pe autostrada A1

Un autoturism care circula pe autostrada A1, pe segmentul Deva – Ilia, a luat foc, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru stingerea flăcărilor. Pompierii Secției Ilia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

„Evenimentul a avut loc la km 406, sens de mers Deva – Timișoara și din fericire, conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 24 de ani, a reușit să se autoevacueze la timp. La sosirea echipajelor operative, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la compartimentul motor al autoturismului care funcționa cu sistem GPL. Pompierii au lichidat cu promptitudine flăcările, înlăturând astfel pericolul unei explozii”, a informat Roxana Mateuț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.

Cauza probabilă producere a incendiului urmează a fi stabilită.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.