După Coreea de Sud, președintele României mai are Australia și Noua Zeelandă. Din Australia am putea importa piei de cangur, iar din Noua Zeelandă, piei de pește. În Coreea de Sud, președintele poate pune pe roate afaceri importante.
România are o tradiție a relațiilor cu Coreea de Sud, marcată de niște afaceri dubioase. Kim Woo Choong, cunoscut pe scurt mister Kim, intră în guvern ca acasă. Mister Kim și concernul Daewoo nu întâmplător au preluat Șantierul Naval de la Mangalia și asamblarea de autoturisme.
Perioada postdecembristă a început în România cu Tico, Matiz și Espero, nu cu Volkswagen și Audi.
Coreea de atunci producea elicoptere, tancuri, pentru Națiunile Unite, vapoare și construia cartiere și școli pentru copiii angajaților. După ce mister Kim a fost condamnat pentru fraudă fiscală (34 de miliarde de dolari), concernul a intrat în dificultăți și nu mai știu care este starea lui de acum.
Oricum, în materie de armament, Coreea de Sud este unul dintre marii producători ai lumii.
Reuters transmite despre vizită: „Coreea de Sud şi România se angajează să coopereze în domeniul apărării: Informaţii despre încheierea unui contract pentru livrarea de obuziere K9, în valoare de 725,7 milioane de dolari”.
Cum nu se poate mai clar, Klaus Iohannis urmărește să lase România înarmată pînă în dinți. Ba, aș zice că și această cooperare se vrea tot un argument pentru dorința sa de a se muta la NATO.
Curcanul s-a umflat în pene și și-a înroșit mărgelele. Păsăroiul e gata de luptă!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.