Ofiţeri IPJ Hunedoara, percheziţie abuzivă în casa unui magistrat cu copilul muribund

Ofiţeri IPJ Hunedoara, percheziţie abuzivă în casa unui magistrat cu copilul muribund

Procurorul Gina Cibian, din Deva, a trecut printr-o tragedie teribilă la sfârşitul lunii mai a anului trecut. Unicul copil, o adolescentă în vârstă de 17 ani, s-a aruncat în gol de la etajul cinci al apartamentului şi a ajuns în stare critică la spital.
În timp ce tânăra agoniza între viaţă şi moarte, adjunctul IPJ Hunedoara a ordonat o cercetare care s-a transformat în percheziţie abuzivă la domiciliul procurorului șef de la Biroul Teritorial – DIICOT Hunedoara. De asemenea, există „suspiciuni rezonabile” că în casa magistratului au fost plantate probe care să deturneze ancheta.
A doua zi, tânăra s-a stins din viaţă pe un pat de spital din Timişoara, dar mama victimei a aflat despre mizeriile „miliţienilor” abia acum, după şapte luni.

„Mă adresez dvs. de data aceasta nu în calitate de procuror, ci ca părinte… de fapt, ca fost părinte. Am speranța deplină că veți mediatiza în maniera tranşantă şi obiectivă derapajele profesionale de neimaginat ale domnului comisar şef de poliție Teodosiu Mugurel-Viorel, adjunctul IPJ Hunedoara, incompatibile cu valorile şi principiile statului de drept. Intervenția abruptă și nelegală a comandantului adjunct al poliției judeţene în instrumentarea dosarului penal, constituit la data de 28 mai 2023, în contextul suicidului unicului meu copil, trebuie mediatizat, pentru curmarea fermă a oricărei conduite profesionale similare. Dincolo de suferința inerentă generată de pierderea unicului copil, la mai bine de 7 luni de la depunerea la dosarul cauzei a unor plângeri penale succesive, având ca obiect comiterea unor fapte penale grave, despre care am apreciat că se află în legătură cauzală cu suicidul fiicei mele, la data de 26.01.2024, când am intrat în posesia fotocopiei dosarului penal, am constatat intervenția brutală și nefirească a comandantului adjunct al IPJ Hunedoara în instrumentarea cauzei, prin încălcarea flagrantă şi de netăgăduit de către comandantul adjunct a dispozițiilor Codului de procedură penală”, declară pentru Cotidianul de Hunedoara procurorul DIICOT Gina Cibian.

Şefi din IPJ Hunedoara intră peste echipa de cercetare

Tragedia s-a produs în după-amiaza zilei de 28 mai 2023. Era duminică. Fiica procuroarei s-a aruncat în gol şi o vecină a sunat la serviciul de URGENŢE 112, iar după intervenţia echipelor de la Ambulanţă, victima a ajuns la spital împreună cu mama sa.

În paralel, echipă operativă formată din doi politiţişti judiciari, însoţiți de un criminalist, a început cercetările sub aspectul vătămării corporale din culpă. Unul dintre cei doi judiciari a mers la spital şi a cerut permisiunea mamei să intre în locuinţa persoanei vătămate. Poliţistul a plecat cu cheia şi însoţit de tatăl minorei. A urmat cercetarea propriu-zisă, cu examinarea apartamentului şi a camerei de la care s-a aruncat în gol adolescenta.
Şeful echipei de urmărire penală spune că a venit peste ei inspectorul principal de poliție Doica Bujor Cosmin (care este în funcția de şef Serviciu Criminalistic din cadrul IPJ Hunedoara) şi a început să dea ordine ca şi cum el ar fi fost cel care conduce ancheta.

„Am încercat într-un mod cât mai frumos posibil să îi atrag atenția (având în vedere că era de faţă şi tatăl fetei care s-a aruncat din locuință) să înceteze cu această atitudine că nu este el cel care conduce această activitate”, spune şeful echipei de urmărire penală.

Poliţistul Doica Bujor spune că el a acţionat în baza ordinului scris dat lui de către adjunctul IPJ Hunedoara, comisar şef de poliție Teodosiu Mugurel-Viorel. Din acel moment cercetarea s-a transformat în percheziţie, după cum rezultă din cele raportate de  echipa desemnată legal să instrumenteze cazul.

„Precizez că în momentul sosirii, Doica Bujor mi s-a adresat în următorul fel: „ştii de ce sunt aici?… pentru că e fata lui Cibian” întrebându-l că „dacă era un om al străzii atunci mai erai prezent?”, acesta a omis să dea un răspuns. (…) După ce am urcat în locuința de unde persoana respectivă s-a aruncat, Doica Bujor a continuat cu aceasta atitudine (…) spunându-mi mie şi criminalistului să căutăm peste tot orice are legătură cu cauza sau sunt interzise la deținere lucru de altfel care nu mi s-a părut în regulă având în vedere faptul că am fost la o cercetare a locului faptei şi nu la o percheziție, ştiind oricum că dacă voi găsi ceva din genul obiectelor la care acesta a făcut referire le vom ridica”, raportează unul dintre poliţiştii judiciarişti. 

Jocuri dubioase în proximitatea unei tragedii

Imediat după ce a dat dispoziţia să se caute lucruri „interzise la deţinere”, poliţistul Doica Bujor Cosmin a fost cel care a scos de undeva – nimeni nu mai reţine exact de unde – o cutie tip cufăr în care se aflau un mărunţitor de frunze/tutun şi un borcan gol despre care tot el spune că prezenta resturi/urme vegetale.

„După finalizarea cercetării la fața locului, am coborât la autospeciala din dotare, unde erau prezenți cei doi colegi de la Poliția Municipiului Deva – Biroul Investigații Criminale, pentru a preda probele ridicate de la fața locului, moment în care agentul şef principal Sever Bogdan a refuzat să primească cele două probe şi anume: dispozitivul de mărunțire tip grinder şi borcanul, ce conţin urme vegetale, spunând că el este şeful echipei de cercetare la fața locului şi el decide ce probe va menționa în procesul-verbal de cercetare la fața locului. Le-am adus la cunoştinţa celor doi lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Deva – Biroul Investigații Criminale că în cazul în care nu vor consemna în procesul-verbal de cercetare la fața locului toate probele, nu vom semna procesul-verbal, iar probele le vom menţiona în planşă”, susţine Doica Bujor Cosmin în raportul său.

De partea cealaltă, şeful echipei operative îşi explică refuzul.

„Nu am fost atent pe moment cine a scos acea cutie din birou, acest lucru aflându-l ulterior de la colegul meu care mi-a spus că a fost scos din birou de către numitul Doica Bujor și pus pe birou sau scaun dar fără să deschidă cutia în acel moment. Observând că aceste bunuri nu fac parte din categoria bunurilor interzise la deținere am considerat că nu este necesară ridicarea lor fapt pe care l-am comunicat colegului meu David Alexandru-Raul, inclusiv criminalistului de serviciu ag. şef Podean Călin spunându-i că acestea nu se ridică”, raportează poliţistul Bogdan Sever Cristian.

Acesta mai consemnează pe finalul raportului său cu: „Nu ştiu să precizez cine şi în ce mod a pus cele două obiecte la dosar”.

Al doilea om din IPJ Hunedoara se plânge de colegi „slab pregătiţi”

Comisarul șef Mugurel-Viorel Teodosiu spune că el trimite frecvent ofiţeri din IPJ peste echipele desemnate de procuror să cerceteze anumite infracţiuni, deoarece polițiștii de la subunitățile teritoriale sunt slab pregătiți.

„În cazurile care sunt mai grave sau au un impact media, la fața locului se deplasează Serviciul de Criminalistică, împreună cu șeful Serviciului de Investigații Criminale, indiferent pe ce rază de competență este. Am dat foarte multe dispoziții de acest gen, pentru că la cazurile grave, mă duc, inclusiv, eu la fața locului”, a afirmat Teodosiu.

Acesta a negat că a dat ordin să se caute „obiecte interzise la deținere” în casa magistratului Gina Cibian, spunând că, de fapt, l-a trimis pe șeful Serviciului Criminalistic pentru a fi sigur că nu sunt periclitate probele din anchetă. Despre conflictul descris în rapoarte de către polițiștii de la Poliția Municipală Deva, comisarul șef Mugurel Teodosiu a spus că a aflat ulterior.

„Am avut cunoștință, ulterior, după o perioadă de timp, că nu știu ce discuții au fost, acolo. Dar nu-mi intră mie în atribuții. E procurorul de caz care coordonează. Nu pot eu, Teodosiu, să dispun”, explică poliţistul.

La final, inspectorul șef adjunct al IPJ Hunedoara a declarat că, din punctul său de vedere, dispoziția pe care a dat-o, de a trimite la locul faptei un polițist, fără încuviințarea procurorului de caz, este absolut legală (?!).

Se cere o anchetă a corpului de control de la MAI

Trebuie precizat că la momentul „percheziţiei” şi prelevării celor două presupuse probe cu „urme vegetale”, magistratul Gina Cibian se agăţa cu disperare de fiecare clipă trăită la căpătâiul singurului ei copil aflat în agonie. Cinismul cu care a fost „lucrată informativ” într-un moment de cumplită durere a determinat-o să iasă public cu un mesaj adresat ministrului Predoiu. Maniera de lucru, specifică statului miliţienesc, care vulnerabilizează şi mai mult familia victimei trebuie cercetată de Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne.

„Rapoartele din data de 25.08.2023 ale agenților de poliție și ofițerilor participanți la cercetarea la fața locului efectuată imediat după suicidul fiicei mele în după-amiaza zilei de 28.05.2023, precum și dispoziția comandantului adjunct al IPJ Hunedoara din data de 28 mai 2023, înregistrată la IPJ Hunedoara la data de 29.05.2023, relevă în manieră univocă încălcarea evidentă a legii de către funcționarul public, conduită care reclamă necesitatea unei sancțiuni disciplinare imediate, constând în excluderea din corpul profesional al poliţiştilor. Curios este faptul că, deşi aceste înscrisuri se aflau în dosarul cauzei încă de la finele lunii august 2023, organul de urmărire penală care instrumentează cauza nu a observat nicio legătură între caracterul ilegal al intervenției comandantului adjunct al IPJ Hunedoara şi aspectele sesizate de mine în data de 30.08.2023, menționate cu caractere bolduite pe pagina a 3-a a solicitării de extindere a urmăririi penale față de agenți ai statului”, transmite Gina Cibian.

Recomanda

1 Comentariu

  1. Hm. Doamna Cibian are dreptate privindu-l pe adjunctul IPJ Hunedoara, care n-are ce cauta-n politie. Atitudine si actiuni de paranoic, respectiv de gangster, în încalcarea flagranta a oricarei proceduri. Pe de alta parte, fata procuroarei, care se arunca de la fereastra, refuzând sa fie observata si tratata de-un psihiatru, face parte dintr-un registru, din pacate, numeros, de bolnavi. Sincere condoleante unei mame care trebuie sa fi suferit de ani de zile de accesele fetei, luata fiind, însa, prin surprindere de-un gest si compulsiv, si fatal.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.