Marius Dragomir este cea mai cunoscută voce din câte se aud zilnic prin Deva şi Hunedoara. Realizator al emisiunilor de matinal încă din anii 90, Marius rămâne „Ultimul mohican” al radioului hunedorean, dintr-o generaţie foarte talentată de moderatori. În 2007, a înfiinţat pe cont propriu radio BIG FM şi de atunci conduce cu tenacitate singurul post local de radio neînghiţit de politic în această parte a lumii.
Deşi are o voce ideală pentru radio, Marius Dragomir şi-a început cariera la „tehnic” în primul post local care a emis la Deva după Revoluţie. „Întram în studio pentru o emisiune de trei ore, iar la final, dacă era vară, storceam tricoul ca după ploaie. Pe atunci lucram cu benzi de magnetofon şi casete audio, era mult mai complicat. Trebuia să fii mereu pe fază, o clipă de neatenţie şi amuţeau toate radiourile din oraş”, îşi aminteşte cu nostalgie Marius Dragomir, care a trecut la microfon cam după un an de „tehnic”.
Vedetele radioului local de altădată
Răzvan Popa a fost primul care s-a prins că locul lui Marius Dragomir e printre vedetele postului. „Răzvan realiza Top 30 Radio Deva şi m-a invitat să-l prezentăm împreună. A fost primul meu contact cu microfonul, ca să zic aşa. Apoi am prezentat, alături de Monica Cucu, o emisiune de Country, cu muzică preluată de la Vocea Americii. Dar emisiunea care a avut un succes nebun la vremea aceea a fost „Dance Music Top Ten”. O prezentam alături de Gabriel Pocola şi primeam o mulţime de scrisori. Nu erau mailuri şi SMS-uri pe atunci, venea poştaşul cu sute de scrisori. Am aruncat ultimul sac de plicuri prin 2007, şi îmi pare rău de ele, dar nu mai aveam unde să le ţin”, zice Marius şi pare că mormanul de scrisori s-a reîntors în redacţie pentru câteva clipe.
În primii ani de radio local, cele mai populare voci ale Devei erau date de Sorin Blada, Lucian Morogan, Răzvan Popa, Monica Cucu, Mihaela Gros, Alin Bena, Nicolle Ebner, Camelia Cotoara, Claudiu Târnovean, Nicolae Gavrea, Elena Lasconi, Vladimir Brilinsky şi Marius Dragomir. Rând pe rând, toţi au ales alte provocări – în televiziune, presă scrisă, administraţie sau politică. Doar Marius Dragomir a rămas sută la sută fidel vocaţiei sale şi continuă să facă emisiuni cu aceeaşi pasiune ca la începuturi.
BIG FM, un post de radio fără umbrelă politică
Ca orice ardelean neaoş care ştie că cel mai bine e „să ai tu lucru’ tău”, Marius Dragomir s-a hotărât să pună piciorul în prag atunci când capriciile patronilor au devenit de neacceptat. Aşa a început povestea postului de radio local BIG FM. Era prin ianuarie 2007, după o tentativă nereuşită ce se consumase în urmă cu mai mulţi ani. A doua încercare a fost cu noroc. O firmă mică şi fără pile, din Deva, a obţinut licenţa de emisie la concurenţă cu nume grele din judeţul Hunedoara şi din capitală. Au urmat câteva luni grele în care Marius a strâns bănuţ cu bănuţ pentru dotarea postului. Prima emisiune a fost difuzată după şase luni, în iulie 2007, şi de atunci radio BIG FM emite fără întrerupere. Şi tot de atunci, în fiecare dimineaţă, timp de cinci zile pe săptămână, vocea lui Marius Dragomir e nelipsită de la BIG MORNING, BIG START.
Radio BIG FM a reuşit să se ţină neatârnat politic, ceea ce e o performanţă în sine pentru media din „provincie”, cu atât mai mult cu cât BIG FM este singurul post local care emite pentru Deva şi Hunedoara. „Presiuni s-au făcut, dar am preferat să păstrez postul în afara influenţelor politice. A fost avantajul, dar şi dezavantajul meu în toţi aceşti ani. După cum probabil intuiţi, fără politic nu primeşti publicitate de stat. Sau primeşti foarte puţin şi nu poţi să te dezvolţi. Presiuni politice s-au făcut, dar am refuzat să mă înscriu în vreun partid pentru că nu mă regăsesc în niciunul. Convingerile mele sunt liberale, dar nu în sensul enunţat de partide. Avantajul este că sunt liber şi liniştit. Supravieţuim din publicitate comercială, mai ales datorită Asociaţiei Radiourilor Locale şi Regionale. Din păcate la noi în judeţ (dar şi în alte judeţe) lumea nu vrea să vadă cât de important e să ai o presă puternică şi independentă. Până la urmă putem spune că noi facem muncă în folosul comunităţii, dar prea puţine firme locale prind în buget fonduri pentru promovare şi publicitate”, spune Marius Dragomir.
Între radiou şi şcoală… o alergare
De peste doi ani, Marius este profesor la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, unde îi iniţiază pe tineri în tainele radioului. A înfiinţat un post de radio intern, care emite în pauze şi e moderat de elevi. „Investiţia a fost făcută de Liceu, dar computerul este cel de pe care am emis primele emisiuni la radio BIG FM. Copiii sunt încântaţi să se ocupe de radio. Suntem conştienţi că nu vor ajunge toţi vedete media, dar eu sunt mulţumit dacă reuşim să-i învăţăm să vorbească liber şi bine în public”, zice dascălul Dragomir.
Dincolo de vocea care dă „Bună dimineaţa” în Deva şi în Hunedoara, pe lângă orele dedicate elevilor săi, Marius are un hobby exclusiv pentru sine. Alergatul. Fuge în competiţii de zece kilometri, semi-maratoane (21 kilometri), a participat în două rânduri la maraton (42 kilometri) şi nu a abandonat niciodată cursa. „Am multe medalii de participare, dar pe podium am fost o singură dată. Cred că a fost prima competiţie la care am participat. S-a întâmplat să fim doar patru la categoria mea de vârstă. Unul din ei era mai grăsuţ şi pe ăla l-am luat, aşa că am prins medalia de bronz”, povesteşte cu umor Marius Dragomir.
De dragul mişcării, echipa BIG FM organizează anual un campionat de fotbal în sală pentru elevi. Este o competiţie în care sunt angajate licee din Deva, Hunedoara şi Simeria. Anul acesta, Cupa BIG FM a ajuns la ediţia a XIV-a şi se bucură de o largă popularitate în rândul elevilor, a părinţilor şi a ascultătorilor care pot să urmărească fotbal minut cu minut pe singurul post local care emite pentru Deva şi Hunedoara.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.