Iana Maria Matei, îngerul copiilor abuzaţi

Din ce în ce mai mulți minori sunt exploatați pe străzile României. În prezent, cea mai tânără victimă are 10 ani. De-a lungul anilor Asociația Ianei Matei „Reaching Out Romania” a asistat 750 de victime, majoritatea femei și fete românce care au fost înrobite și abuzate în multe țări europene. Le-a oferit acasă precum și asistență psihologică, medicală și juridică și i-au făcut parte din familia noastră.

„În 1998, lucram cu copiii străzii; am ales să lucrez în Bucureşti cu copiii din orfelinate. Într-o zi, au venit poliţiştii la mine şi mi-au zis că trebuie duse la doctor trei „coarde” şi nu le pot urca în maşină că put. Am dat de trei copile de 13, 14 ani pe care le-am întrebat cum au ajuns în situaţia asta.” «Ne-a vândut Giurcă!», au spus ele. «Cum v-a vândut? Aşa, ca pe sclavi??». «Da, ne băteau, ne aduceau clienţi…» Am mers la poliţişti şi le-am zis: «Voi realizaţi că fetele astea sunt minore abuzate?», dar aceştia făceau mişto. Am sunat la Protecţia Copilului, iar sociologul de acolo a zis că el nu poate băga «coardele astea» în orfelinat, deoarece ar da prost pentru celelalte fete. Atunci, am zis că dacă tu nu le bagi în orfelinate, le iau acasă la mine. Astfel a luat fiinţă organizaţia Reaching Out în 1998”, povestește Iana Matei.

„Le urcau pe scenă ca la târgul de vite şi le dezbrăcau şi bidderii (cei care licitau pentru ele – n.r.) veneau şi se uitau să vadă dacă nu au boli de piele, se uitau la dinţi, dacă sunt toţi, dacă e bolnavă… deci aşa se vindeau…”, povestește Iana despre fetele vândute în Serbia și Macedonia.

„Le umilesc într-un mod greu de imaginat… le bat, le chinuie, le electrocutează, le taie nasul, le taie urechea, le ard cu ţigara… le mutilează…”, mai adaugă Iana despre fetele dar și băieții obligați să se prostitueze.”

Biografie pe scurt

S-a născut la 30 aprilie 1959, în Orăștie, în casa familiei Matei, tatăl ei era antrenor de fotbal iar mama casnică. a trăit până la Revoluție în Pitești.

A urmat cursurile Institutului de Pictură Bisericească, Secția Restaurare din București, 1978 -1981. Lucrează ca restaurator în proiecte de restaurare, cum ar fi Palatul Ghyca, de la Hațeg, 1982 – 1989.

După ce a participat la demonstrația din Piața Universității, 1990, unde a participat pentru a opri abuzurile sistemului comunist și ale lui Ceaușescu dar când a început să fie căutată de miliție pentru această participare a fost nevoită să fugă din țară. Din Piața Universității a trecut ilegal frontiera în Serbia, noaptea, doar cu ce avea pe ea, o pereche de jeanşi, o cămaşă şi un hanorac, a stat 15 zile la puşcărie, în Zrenjanin, a lucrat apoi ca translator într-un lagăr din Belgrad, a luat azilul politic, şi-a recuperat fiul, cu ajutorul unor prieteni din Banat şi a 100 de dolari. În cele din urmă, cu sprijinul ONU, a ajuns apoi în Australia, pe coasta de vest unde s-a stabilit împreună cu fiul său, – în vârstă de 2 ani și proaspăt trecută printr-un divorț – în localitatea Perth.

Reprezentanţii Agenţiei ONU pentru Refugiaţi i-au trimis pe Iana şi pe Ştefan în „ţara cu cel mai bun sistem social din lume”, Australia. Au primit un apartament de 4 camere în Perth. Pentru că avea nevoie de serviciu, dar nimeni nu-i putea asigura o recomandare, Iana a hotărât să se înscrie din nou la şcoală.

Între 1992-1995 a lucrat ca funcționar la o firmă de transport, apoi își reia studiile la facultatea de psihologie „Curtain University Science Technology” din Perth obținând diploma „Bachelor of Science în Psychology” Perth. Găsindu-și cumva timp și pentru problemele celor din jurul ei, înființează organizația „Reaching Out”, în anul 1996, structură în care desfășoară proiecte desfășoară în slujba copiilor străzii din Australia.

În țară a început să lucreze cu copiii străzii dar spre sfârșitul anilor ’90 s-a întors în România pentru o vizită și a rămas șocată de numărul mare de copii abandonați de părinți dar și de lipsa de implicare din partea autorităților în acest context.

În 1998 se întoarce în România împreuna cu fiul ei Stefan, iar după o luna petrecută aici este puternic marcată de numărul mare de copii abandonați și hotărăște sa revină definitiv pentru a se dedica acestei cauze sociale. În același an, se stabilește la Pitești și în 1999, din cauza unei întâmplări, demarează o puternica campanie pentru recuperarea și reabilitarea victimelor traficului de ființe umane, readaptând astfel obiectul de lucru al organizației sale „Reaching Out”.

În ceea ce privește modul în care operează traficanții de oameni pentru a înrobi acești tineri dar și motivul pentru care tinerii cad atât de ușor în plasa lor, Iana spune că de vină nu este sărăcia, în principiu, ci lipsa de dragoste pe care victimele o resimt în familia lor. Această teorie este susținută și de faptul că metoda preferată de racolare a traficanților este „Lover Boy”, un băiat care „se îndrăgostește” de viitoarea victimă, îi face cadouri, o tratează ca pe o prințesă, ca mai apoi să o convingă să meargă cu el la muncă în străinătate unde victima ajunge să fie obligată să se prostitueze.

„«Ea este de vină, că este proastă, de ce face ce face? Păi nu vede că e exploatată?? Că e abuzată, că ăsta o mai şi trosneşte?» Păi, acasă ce a văzut? Şi acasă o bătea taică-său, o bătea maică-sa, dar măcar traficantul îi spune «Te iubesc» din când în când. Aţi auzit în societatea română «Te iubesc» spus unui copil?? Nu, că dacă îi spui copilului «Te iubesc» îi cresc coarne. «Pupă-ţi copilul noaptea, să nu ştie că l-ai pupat», pe acelaşi principiu”, declară Iana Matei.

Ca și cum nu ar fi de ajuns traumele la care sunt supuse pe durata exploatării lor, aceste victime nu au parte de compasiune nici măcar din partea societății iar Iana consideră că nu este corect ca victima să fie trasă la răspundere și să se aștepte ca tot victima să rezolve situația. Dacă o persoană care a căzut pradă traficanților de ființe umane ar fi avut resursele intelectuale și emoționale necesare pentru a rezolva o astfel de situație singură, nu ar mai fi ajuns să fie victima lor, în primul rând. De aceea aceste persoane au nevoie de ajutorul societății în care trăiesc.

„Noi ne aşteptăm ca ea să fie bătăioasă şi că e responsabilitatea ei să îi bage la puşcărie pe aceşti infractori, nu a noastră”,

Mai rău, percepția românilor în această privință este influențată și de politicieni dar și de persoanele implicate în traficul cu ființe umane prin comentarii precum: „Dar astea (victimele) sunt nişte curve, ele fac prostituţie pentru bani, câştigă foarte mulţi bani, şi numai când se ceartă cu «peştele» vin şi depun mărturie.” Sunt comentarii standard făcute tocmai de persoane implicate în trafic şi care nu au niciun interes ca să schimbăm legislaţia”.

Furia conaționalei noastre, precum şi spiritul ei de luptătoare ies la iveală atunci când se gândeşte la structurile legislative şi la lipsa autorităţilor de fermitate în domeniu. „Sunt mai mari pedepsele pentru cei care fură la taxe… 10-12 ani de zile. Dar dacă vinzi un copil, acum se dau 4 ani sau 7 ani e pedeapsa maximă… Pentru mine este inacceptabil. Eu vreau să discutăm [de o pedeapsă] între 70 şi 100 de ani pentru că dacă îl bagi la puşcărie şi ştie că nu mai iese de acolo, se gândeşte de două ori dacă face sau nu trafic de fiinţe umane. Avem copii de 14 ani, viaţa lor este total distrusă… să nu mai zică nimeni că dacă îl bag la mine în program şi fac reintegrare cu el o să fie perfect normal. Nu o să fie perfect normal, mereu o să aibă coşmarul ăsta ataşat.”

„Cei mai mulţi dintre cei care se ocupă de traficul de persoane sunt de etnie romă. Am fost să îi văd pe unii şi la puşcărie. Niciunul nu a spus că regretă. Au şi ei nevoie de psihlogi, dar nu voi fi eu cea care îi va ajuta. O singură femeie care a traficat mi-a zis că înţelege cât rău a făcut”, povestea Iana.

Iana încurajează, de asemenea, orice român să ia atitudine şi este uimită de lipsa de reacţie, cel puţin umană, din partea celor care se lovesc de acest subiect: „Eu nu înţeleg de ce noi nu reacţionăm… sclavia a fost abolită şi, ce se întâmplă, eu cred că toţi ar trebui să reacţionăm, să simţim… eu sunt uimită de incapacitatea de a reacţiona a societăţii, nu numai româneşti ci şi cea internaţională”, spune Iana.

În ciuda faptului că a fost premiată și felicitată de mulți diplomați străini pentru eforturile sale de a ajuta acești tineri exploatați, mulți români care au ajuns să cunoască povestea Ianei nu înțeleg de ce face asta și consideră că aceste victime au soarta pe care și-o merită. Mai rău, mulți consideră că victimele intră din propria inițiativă în acest „circuit” al traficului cu ființe umane și consideră că viața și talentul Ianei sunt irosite.

În prezent, Iana se ocupă prin organizația înființată de ea de reabilitarea victimelor traficului de persoane, aduse fie de polițiști, fie repatriate din alte ţări prin efortul altor organizaţii internaţionale.

„În cei 27 Adăpostul Reaching Out și munca noastră se referă la salvarea și îmbunătățirea vieților. Din 1998, slujim victimele uneia dintre cele mai oribile crime la care umanitatea a fost martoră vreodată: traficul de persoane.

În acest timp am asistat peste 750 de victime, majoritatea femei și fete românce care au fost înrobite și abuzate în țările europene. Victimele sunt îndrumate către noi de către poliție, Departamentul pentru Protecția Copilului și ONG-urile din țările de destinație.. Le-am oferit acasă precum și asistență psihologică, medicală și juridică și i-am făcut parte din familia noastră. Ne-am modelat activitățile în funcție de nevoile acestei familii extinse și am oferit tuturor asistență pe termen lung cu victimele petrecând, în medie, un an în adăpost. I-am ajutat pe mulți să-și inițieze sau să-și continue studiile, să-și caute locuri de muncă sau să facă tot ce le-a fost necesar pentru a-și reconstrui viața.

De asemenea, ne -am dat seama că construirea unui viitor pentru victimele traficului ne impune să ne implicăm în eforturile de schimbare atât a legislației, cât și a mentalităților. Reaching Out a condus inițiativele pentru a declanșa cooperarea transfrontalieră pentru combaterea traficului și forțele de ordine instruite pentru a răspunde mai bine nevoilor victimei. Trebuie să continuăm. Traficul de persoane este încă una dintre cele mai profitabile afaceri criminale și prea mulți se roagă la el. De altfel, din 2007, majoritatea victimelor adăpostite la Reaching Out sunt minori, copii care au nevoie de îngrijirea noastră. Vă mulțumim pentru sprijinul acordat până acum și ne bazăm pe contribuția dumneavoastră viitoare . ani de când „Reaching Aut” funcționează și de ani 24 în România, Iana a reușit să readucă la o viață normală mii de tinere și tineri.”, scrie Iana Matei pe pagina asociație.

Recunoștințe:

2012 – „Ator Pal Mont” De Asociazione Culturale Udine, Italia

2011 – „125 de femei pentru schimbare” Avon, București

2011 – „10 femei excepționale” prin revista de Click, București

2010 – Cetățean de Onoare al municipiului Orăștie

2010 – „Europeanul anului” de Readers Digest. (Primul român care primește acest premiu)

2008 – „Femeia anului” Revista„ Avantaje”, București

2007 – „Eroul anului”, Departamentul de Stat al SUA, Washington

2005 – „Premiul aboliționist”, Casa Lorzilor din Marea Britanie.

………………………….

Referințe:  Iulia Roşu și Iulian Andrei Crăciun articolul: Iana Matei, mama traficaţilor: „Toată lumea îmi zice că m-am întors de proastă. Eu zic: de deşteaptă ce sunt!“, ziarul Adevărul 08.08.2022;  Spicuiri din cartea Ianei Matei „De vânzări: Mariana, 15 ani”, Editura: RAO, 2010; „Magda Barascu „Europeanul Anului 2010 este românca Iana Matei” HotNews.ro, 2010.