Muntele Sfânt al dacilor, renăscut din proprie cenușă

Pe pantele abrupte ale Godeanului coborau, parcă într-un șir al tristeții, pădurari, pompieri, rangeri ai parcului Grădiște Cioclovina. Plini de funingine, unii cu hainele arse, murdari din cap până în picioare, extenuați și cu lacrimi în ochi. Lupta cu vâlvătaia ce cuprinsese versanții Godeanului era una nedreaptă, iar efortul lor uriaș reușise să limiteze extinderea celui mai mare incendiu cunoscut în Munții Șureanu.

Era un sfârșit de august, uscat, secetos și exagerat de cald. În ziua aceea turiștii care se încumetaseră să dea piept cu drumul infernal către Sarmizegetusa aveau să găsească atârnate de pietrele din templele zonei sacre, puzderie de amulete și totemuri. Cranii de animale sau colți de mistreți, mărgele și rozarii, pene de lebădă, și eșarfe colorate strident, ghirlande din hârtie creponată decorau Zona Sacră ca într-un bâlci grotesc. Un grup de exaltați mistici, echipați în flower power își pregăteau ceremonialul de aprindere a unui foc sacru în mijlocul bazarului minuțios organizat în apropierea templului circular. Din locul în care erau răzbătea un miros înțepător asemenea duhorii din cafenelele Amsterdamului. Un grup de turiști din Sibiu, oripilați de imaginea de kitsch, s-a apucat să strângă tot acest bazar caraghios și deranjant pentru cei ce au venit să dea ochi cu istoria, Când din pădure au apărut nori de fum, turiștii, mai mulți la număr, au început scandalul. Unul dintre turiști a sunat la 112 și răspunsul a venit ca un trăsnet cazon, tipic la acea vreme. „Și noi ce să le facem? Ce, e primul foc făcut acolo?”  În ciuda opoziției exaltaților, turiștii sting cu chiu cu vai focul cu apă adusă în pelerine transformate în recipiente, iar practicanții cultului pirotehnic sunt goniți cu palme, picioare în fund și bâte pe spinare până la poarta de vest. „O să vă pară rău de ce ați făcut astăzi, focul lui Zamolxe o să ardă că vreți voi sau nu”, strigară ei, depărtându-se cu un ultim rămas bun.

Mașinile lor pictate cu floricele și penisuri colorate în roz au fost zărite și de alt grup de turiști și de jandarmii care se urniseră să vină după vreo trei ore la Sarmizegetusa, în urma apelului de Urgenţe 112.

Convoiul piromanilor mistici coborâse Valea Albă și o cotise către Valea Godeanului. Jandarmii i-au mustrat, însă, pe cei care sunaseră la 112 pentru că nu exista niciun pericol social și puțin a lipsit ca sibienii să nu fie amendați.

Ca o torţă în inima Daciei

A doua zi, de dimineață, încă de la Orăștie putea fi văzută o imagine apocaliptică. Godeanu cu munceii săi erau învăluiți în nori negri de fum. Pe măsură ce te apropiai, de la zeci de kilometri se simțea pe vale mirosul înecăcios care nu prevestea nimic bun. O primă mașină de teren coboară cu vestea cea cumplită. Godeanu arde iar focul se extinde. Grupul Flower Power reușise să-i închine un foc zeului suprem așa cum amenințase.

Mașinile de pompieri nu puteau ajunge pe versantul în flăcări, drumul nu era făcut pentru așa ceva. Se hotărăște ca accesul să se facă pe jos. Pădurari, rangeri, pompieri, voluntari cu ranițe pline de bidoane cu apă au urcat necontenit, patru zile și patru nopți, luptând cu fiecare flacără ce se încăpățâna să se întindă și să pârjolească mai departe.

Godeanu era împodobit la acea vreme în verde, într-o spectaculoasă arhitectură silvică, onorând statutul, e adevărat neoficial, de mu nte sfânt al dacilor, cunoscut din antichitate drept Kogaionon. Din totalul suprafeţei de 70 de hectare, mai bine de 15 hectare de pădure falnică de molid care crescuse acolo în 145 de ani, dispusa la baza golului de munte, două hectare de plantaţie de un an, 18,1 hectare de pădure de cinci ani, 22,2 hectare de pădure de 10 ani la care se adaugă alte patru hectare de 15 ani și încă opt hectare de 20 de ani, întregeau zestrea vestimentară, a Godeanului îngrijită cu devotament de silvicultorii Ocolului Grădiște. Și când spunem îngrijită ne gândim la ce ne spune inginerul Nicolae Oproiu, șeful de Ocol, un om pentru care pădurea nu este a doua, ci prima lui casă. „În perioada anilor 2000 – 2005, în zonă s-au efectuat tăieri de regenerare a pădurii ajunsa la vârsta explotabilităţii, conform amenajamentelor silvice, aplicându-se tratamentul tăierilor rase în parchete mici, tratament specific molidisurilor, urmat de împădurirea suprafeţelor exploatate”, explică Oproiu. Ascultându-l nu se poate să nu-ți fugă gândul la așa-zișii agenți de mediu, geambași ai scandalului, care la orice lemn tăiat urlă ca din gură de șarpe despre cum se fură din păduri, omițând intenționat lucrările de întreținere și de exploatare pe care silvicultorii le fac din cele mai vechi timpuri.

Piromanii n-au fost prinşi niciodată

Ca în atâtea cazuri nefaste pentru moștenirea istorică sau naturală a dacilor, fanatismul religios a iubitorilor de focuri sacre a dat roade dintre cele mai urâte și mai nedorite.

Incendiul a afectat grav zona îngrijită de silvicultori, prin distrugerea totală a vegetaţiei de mici dimensiuni, respectiv a pădurilor şi plantaţiile cu vârsta sub 20 de ani şi arderea coronamentului la pădurea mare de 145 de ani ce se întindea, în plină maturitate, pe 15 hectare.

De sus, de pe culmile înnegrite de pârjol, coborau cei care au oprit extinderea focului. Dacă ei nu se aruncau în flăcări, prăpădul ar fi fost uriaș, ei luptând nu doar cu dogoarea distrugătoare, ci cu propriile lor limite. Tristețea se simțea de câte ori treceai pe lângă vreunul care luptase cu focul. O pădure pierise.

Pe o buturugă, un pădurar trecut de prima tinereţe, plin de funingine, cu hainele rupte și arse, cu o țigară care-i tremura între degete, plângea asemenea unui copil. „Eram în primul an ca pădurar aici, la Ocol și am plantat împreună cu ceilalți, vreo 5.000 de puieți. I-am privit cum cresc, i-am îngrijit, iar când s-au făcut mari, mă uitam la ei ca la copiii mei. Acum îs scrum. Arză-i-ar flăcările iadului pe ăi de-or pus foc aici”, blestema pădurarul, așa, doar pentru el. Incendiatorii au plecat liniștiți. Nimeni nu i-a întrebat nimic. Nici pompierii, nici poliția și nici jandarmeria (care fusese sesizată de intențile elucubraționiste ale acelor drogați) nu a căutat să prindă făptașii. Godeanu a rămas în haina cernită, cadorisită de niște nebuni.

Planurile s-au făcut repede. Fiecare parcelă distrusă a fost luată în calcul pentru a se șterge cât mai repede urmările dezastrului. „Împreună cu Direcția Silvică Hunedoara s-a elaborat un plan care prevedea modul de refacere. Pentru pădurile şi plantaţiile tinere afectate, planul  prevedea curăţarea şi plantarea suprafeţelor aferente, iar pentru pădurea mare se impunea exploatarea materialului lemnos, care mai era folosibil, şi asigurarea reîmpăduriri suprafeţelor respective după exploatare”, ne explică Nicolae Oproiu, șeful Ocolului Silvic Grădiște. Proiectul de reîmpădurire a fost o acţiune care s-a derulat pe parcursul a trei ani, respectiv 2013, 2014 şi 2015, pe măsură ce suprafeţele afectate se curăţau de vegetaţia afectata în cazul plantaţiilor şi pe măsură ce s-a exploatat pădurea mare. Plantarea nu a însemnat înfigerea în pământ a 297.000 de puieți și gata. Evoluția plantației a fost urmărită an de an și, acolo unde solul destructurat de incendiere nu a fost primitor din prima, s-a intervenit replandtându-se conform planului inițial. În total, coastele Godeanului au fost îmbrăcate cu 415.000 de puieți de larice și molid, îngrijiți și primeniți permanent de silvicultori. Acum, doar câteva cioate răzlețe, arse și putrezite, mai amintesc de catastrofa din 2012.

Verde crud din nou pe muntele sfânt la dacilor

Acum, totul este, din nou, verde. S-au scurs 10 ani de la plantarea primului puiet. Un deceniu în care omul a redat naturii ceea ce i se cuvenea și i-a fost distrus din nesăbuință. La prima campanie de plantare s-au adunat să dea o mână de ajutor voluntari, oameni ai locului, jurnaliști devotați, care și-au abandonat tastaturile înfigându-și mâinile în pământul Godeanului, iubitori de natură, oamenii din Administrația Sarmizegetusei Regia și bineînțeles, silvicultori. Cu toți au trăit momente de reală emoție înfigând în pământ puieți care vor dăinui peste ani ca o infimă contribuție a fiecăruia, contribuție aducătoare de sănătate Pământului. Au excelat prin absență, deși au fost invitați, tocmai cei care se intitulează „agenți de mediu”, împopoțonați cu nume fițoase, puși veșnic pe scandal, simbriași corupți ale unor interese meschine.

Pentru șeful de Ocol, cel mai important moment este că întreaga plantație a ajuns la ceea ce silvicultorii numesc „starea de masiv”.  „Lucrările de control anual al regenerărilor efectuate cu rigurozitate şi continuitate au fundamentat anual programul de completări, dar şi programul de lucrări de întreţinere a plantaţiilor tinere în special descopleşiri, astfel încât într-un interval de aproximativ şapte ani, plantaţiile au ajuns la starea de masiv, acel stadiu de la care se considera ca arboretele tinere sunt relativ stabile şi pot să ne confere atât percepţia vizuală confortabila cât şi certitudinea asigurării funcţiilor de protecţie specifice”, spune cu nedisimulată mândrie Nicolae Oproiu.

Acum cei aproape jumătate de milion de puieți au „buletin”. Sunt mari și nu mai trebuie dădăciți, chiar dacă silvicultorii, ca niște adevărați părinți, supraveghează creșterea lor, ferindu-i de boli și pregătindu-i pentru următoarea sută de ani în care vor dăinui şi vor asigura continuitatea funcţiilor de protecţie ale acestui straniu și fascinant munte care străjuiește Sarmizegetusa Regia.