O vizită neașteptată

Înainte de sărbătorile Paștelui primisem de la doamna Sabina Ivașcu, fiica chirurgului Stelian Ivașcu, textul de mai jos. Nota aceasta acesta vine în ajutorul cititorului pentru completarea unor date. În text tata Stel este marele chirurg Stelian Ivașcu, Dominic este actorul și scriitorul Dominic Stanca, iar Orbonaș este unul dintre marii avocați ai Orăștiei din perioada descrisă în text.

«Vremea adolescenței cuprinde în ea aproape toate „minunile lumii” (care nu-s puține): prospețime, îndrăzneală, frumusețe, vioiciune, ghidușie și încă multe altele, care, fiind atât de perfecte nu au corespondent în vorbirea obișnuită. Mă veți întreba poate, pe bună dreptate – ce-mi veni să pun ghidușia în rândul „minunilor lumii”? O pun fără remușcări fiindcă ghidușia este zâna șturlubatică a copilăriei. Față de șmecherie sau șarlatanie care e un fel de strop smolit al gândului ascuns, ghidușia e mai degrabă o frunzuliță în Paradis.
Chiar dacă pare temerară ideea asta a mea, cum că adolescența ar avea ceva în comun cu ambianța din Rai, eu nu voi înceta să o văd așa. Am trăit-o, i-am cunoscut scânteierea, am atins-o cu emoția gândului.
În vremea când făceam și eu tot felul de năstrușnicii cu prietenii de joacă în curțile sau pe dealurile Bradului – orașul primilor mei ani de școală, am aflat de la tatăl meu orăștianul Stelică Ivașcu despre fapte coborâte parcă din cărțile cu poze ale lui Mark Twain sau Jules Renard.
Întâmplarea din anii ’40-41 când tata avea vreo șaisprezece ani, nu are doar un haz aparte ci se înscrie „cu onoare” aș zice, în rândul ștrengăriilor descrise în proza marilor clasici ai literaturii universale.
Să îl lăsăm deci pe dragul tata Stel să ne povestească:În picioare cu pălărie, actorul și scriitorul Dominic Stanca, soțul Soranei, Coroana Stanca. La hățurile trăsurii Stelian Ivașcu

Era sfârșit de vară, mai aveam doar două săptămâni până la începerea școlii și noi nu făcuserăm nici o ispravă mai de Doamne ajută în vacanța aceea. Îi vine ideea lui Dominic, apoi lui Pupu dar și mie, să facem ceva, care, să motiveze cumva, prezența în gara urbei, a orchestrei restaurantului Coroana! Da, da, chiar așa, orchestra de două viori, acordeon, tobă și trompetă să apară în gară (!) în chip de fanfară triumfală. Dar cum? Ce anume ar putea sa justifice prezența muzicanților de la Coroana în gara Orăștiei, așa, hodoronc tronc? Simplu – spune una din fete. Zicem că vine oarece „mărime” de la București! Cum? Cine? Păi… să ne gândim că e „în trecere cu trenul nepotul primului ministru” (nu știm care). Noi o să ne îmbrăcăm așa, mai eleganți, ca la București, ne urcăm niște stații mai sus de Orăștie, la Șibot cum ar fi, și când trenul oprește în stație apărem la geam și salutăm cu mâna asistența și fanfara. După aceea coborâm la Simeria și de acolo găsim noi o trăsură să venim acasă.
Cu zvonul prin oraș cum că „e în trecere, la gară, nepotul ministrului” s-au ocupat cei mici. La o croitorie mai obscură am găsit haine elegante de închiriat – costum, veston, pălărie, ghete. Am urcat la Șibot. Apoi ne-am dus din vagon în vagon până la clasa întâia. Acolo am făcut pe ocoșii spunând tot soiul de baliverne. Când trenul a oprit în Orăștie am ieșit la fereastră făcând semne cu mâna, salutând lumea, care, cu flori ghirlande și fanfară, se holba la tren doar, doar, va apărea nepotul ministrului să gratuleze populația cu un salut. Ceilalți din gașcă, rămași în gară îndemnau orchestra și liota de gură cască să intoneze și să trâmbițeze: hip hip ura! hip hip ura! hip hip ura! După ce trenul și-a continuat drumul noi am coborât din ultimele vagoane fără să fim observați și ne-am înghesuit în unicul taxi din oraș care a acceptat să fie părtaș la farsa noastră. În automobilul acela era loc pentru maximum cinci persoane. Ori noi eram vreo zece: cinci băieți și șase fete. Ca să încăpem cât de cât, am scos pe fereastră mâini, picioare, capete. Mașina, cu tămbălău, chiote și râsete trecea prin oraș făcând trecătorii să se crucească sau să se amuze, după caz. Aproape de Catedrală urma să oprim taxiul și să ne ducem care încotro. Eu, Pupu și Dominic locuiam aproape.Stația de taximetre

Înainte să se oprească mașina, de pe trotuar, domnul Orbonaș și un amic priveau siderați spectacolul scandalos al golanilor, cum eram noi numiți de către elita cu ștaif și titluri universitare, elită aflată pe corso la ora aceea. Ulterior, amicul ne-a relatat reacția domnului Orbonaș văzând mâini, picioare și chiuituri defilând într-un taxi respectabil. Amicul nu zicea nimic dar era amuzat să-l audă pe domnul avocat cum spunea indignat: „este inadmisibil! Iată unde a ajuns totala lipsă de bun simț a tinerimii de azi! Păi dragă domnule, Ica mea dacă ar face asemenea fapte reprobabile, în palme aș duce-o acasă așa să știți!”
Reușind cu greu să își adune gleznele, gambele și genunchii care până atunci fluturaseră pe fereastra din spate a taxiului, prima care a coborât pe trotuar a fost tocmai Ica Orbonaș!
Domnul tată nu a spus nimic, și-a luat năstrușnica de braț și s-au depărtat în grabă pe una din străzile lăturalnice.»