Personalități pe nedrept uitate – Johann Carl Henning, pionier al chirurgiei plastice

Astăzi chirurgia plastică a devenit o subramură a medicinii extrem de cunoscută și folosită de o gamă largă de oameni. Istoricii spun că s-a născut în India. Sushrata descrie pentru prima dată, în jurul anului 800 a. Cr., procesul de reparație a unui nas amputat.

Sărind bucăți mari din istorie ajungem în 1845, în Germania, Dieffenbach a descris prima reducere estetică a unui nas mare. El a folosit incizia externă. În 1898, Jacques Joseph, părintele rinoplastiei moderne și chirurg ortoped din Berlin, a realizat prima sa operație cosmetică la un băiat cu urechi prea mari.

Așadar, începând cu vremuri timpurii în India, unde s-au elaborat primele principii, până la finele secolului al XIX-lea reconstrucția nazală și implicit chirurgia plastică deja au căpătat baze solide, devenind astăzi una dintre cele mai populare ramuri ale medicinii moderne. Iar de beneficiari acesteia au fost soldați mutilați, dar oameni ce-și doresc o înfățișare plăcută vizual sau chiar o altă înfățișare.

Unul dintre pionierii chirurgiei plastice este și profesorul universitar doctor, inventatorul dar și poet, Johann Carl Henning. Acesta s-a născut la 14 februarie 1860 la Orăștie/Broos/Szászváros, unde tatăl său fiind consilier financiar. După anii de liceu din Timișoara, unde tatăl său a avansase în funcția de șef al Biroului Taxelor Regale din Ungaria, a studiat medicina la Cluj și Viena. Dorința lui de a studia este evidențiată de spuse de colegi săi: „Dacă vii devreme în sala de disecție, Henning este deja acolo, iar dacă pleci atât de târziu, Henning este încă acolo”.

Carl Henning a descoperit, în cursul studiilor sale, că la oameni, intestinul este de zece ori mai lung decât lungimea corpului respectiv. Concluziile în acest sens și le-a publicat în „Centralblatt für die medicinischen Wissenschaften” din Berlin sub titlul „Despre măsurarea comparativă a lungimii intestinului”. Pe baza cercetărilor sale, Henning a ajuns la concluzia că oamenii nu trebuie numărați printre omnivore, ci totuși printre mamiferele erbivore. În 1886, Henning a publicat un „atlas sistematic-topografic al anatomiei umane.” Ca student muncește, secondând la operații, în clinicile renumiților chirurgi vienezi Theodor Billroth și Carl Gussenbauer.
În 1888 Henning și-a luat doctoratul în medicină.

După o perioadă de studiu la „Hopital St Louis” din Paris care avea un celebru „Muzeu al mulajelor”, se specializează în chirurgie plastică în acest fel Carl Henning devine binefăcător al multor suferinzi inventând proteze faciale elastice (refacere facială), datorită cărora fața deformată a multor invalizi de după prima conflagrație mondială capătă un aspect normal și, astfel, aceștia se pot bucura de o viață și de o carieră normală. Cercetările sale privind protezele elastice Henning le publică în „Atlas sistematic-topografic al anatomiei umane”.
Ministerul Culturii și Educația îi încredințează un mic laborator, pentru a-și face mulajele, (după studiile la Spitalul Paris St. Louis) pe care-l conduce ca medic primar – laborator ce a aparținut inițial clinicii de dermatologie a lui Moritz Kapose – Căruia din 1897, Henning, îi extinde sfera de activitate pentru a deveni „Institutul Mulajelor”, iar Henning devenit primul medic primar plastician. Aici ilustrul om de știință a inventat substanța „elastina“ și așa-numita „proteză Henning elastică“.

La noul institut lucrează încă din timpul studiilor liceale ajutându-și părintele la conceperea mulajelor, unul dintre fii săi. Sculptorul Theodor Henning, care studiase arta plastică la Academiile de Arte Plastice din Viena și Munchen devine cadru de nădejde al institutului, astfel arta s-a îngemănat cu medicina înspre binele umanității. Acesta a fost numit, în 1917, șef al acestui institut. Și a continuat munca perfecționând procedura tatălui său în mulaje și proteze cosmetice faciale.
În viața de zi cu zi Carl Henning îndrăgea gimnastica și scrimera încurajând înființarea Asociației Academice de Gimnastică din Viena. Avea totodată și o tentă poetică, de care vorbesc trei volume de natură lirică.
Trece în eternitate la 3 iunie 1917 în Viena, dându-se o jertfă pe altarul științei moare intoxicat cu substanțele letale din laborator la vârsta de 57 de ani.
În semn de recunoștință la Muzeul de Istorie Naturală din Viena a fost creată o „Cameră Henning”, ca parte a unei colecții patologic-anatomice.

Surse:
Henning, Karl. În: Austrian Biographical Lexicon 1815-1950 (ÖBL). Volumul 2, Editura Academiei Austriace de Științe, Viena 1959, p. 274;
Isidor Fischer : Lexicon biografic al medicilor de seamă din ultimii cincizeci de ani, Volumul I, Aaser-Komoto , Urban & Schwarzenberg Munchen 1962;
Felix Czeike (ed.): Henning, Karl. În: Enciclopedia istorică Viena . Volumul 3, Kremayr & Scheriau, Viena 1994, ISBN 3-218-00545-0 , p. 143 ( digitizat );
Dan Orghici – Adrian Ioan B. Secui, „Oamenii din Ținutul Orăștiei – Călindaru’ Foii Interesante”, vol. I, ed. Măiastra, 2023.