Un copil care citește va fi un adult care gândește

Un copil care citește va fi un adult care gândește

Rendez-vous între generații, să fi fost întâlnirea elevilor aceluiași liceu? Da! Da asta a fost prezentarea publică a cărții: „Cartea exasperării mele. Cincisprezece ani la Cotidianul”, a ziaristului Cornel Nistorescu, ce a avut loc joi, 19 aprilie, la Liceul Aurel Vlaicu din Orăștie și a fost o întâlnire de suflet.

Absolventul Cornel Nistorescu (promoția 1965) a întâlnit, îndeaproape, viitori absolvenți ai acestei mari instituții de învățământ.

Într’o „Sală festivă” arhiplină „gazetarul de subțire” – cum îl numea Academicianul Gheorghe Grigurcu – a transmis gândurile sale generațiilor ce vin: «O să vă aduceți aminte de acest liceu și o să-i regăsiți și reconsiderați importanța, în viața voastră, abia peste 10-20 de anii. Acum nu înțelegeți mai nimic, ba în multe cazuri vi se pare o corvoadă. Și o materie sau alta, și temele și examenele și așa mai departe. Dar toate sunt numai pregătiri pentru parcursul care vă așteaptă. Cu siguranță o să vedeți cum o să gândiți despre acest liceu peste 20 de ani. Dacă veți gândii prost, despre el, însemnă că va-ți ratat cariera. Dacă veți devenii nostalgici și veți avea considerație de școala și dascălii voștri înseamnă că ați parcurs un drum important, vă așteaptă un altul și mai important”, a spus Cornel Nistorescu

Despre jurnalistică…? E pe moarte…!

„În anii 1990 era o invazie de tineri. Veneau „de pe stradă”, de la demonstrații, de la proteste luam studenți și elevi – și unii ziceau „aaaa știu steno, știu aia sau ailaltă”, dar nu știau nimica. Ziceam „bine, no mătură și hai că ne apucăm să învățăm”. Jurnalistica se duce, nu se mai practică. Acum toată lumea scrie pe net, este foarte greu să trăiești din jurnalistică. Cu toate că a fost o perioadă în România când un jurnalist bun nici nu stătea de vorbă cu mine fără să-l plătesc (îl plătea compania, nu îl plăteam eu) cu 2000 de euro/lună – redactorul șef avea 4000 și făcea pe nebunu’, 4000 de euro. Acum abia câteva sute, e un semn al decăderii. Pentru că România nu mai are difuzare, pentru că tona de hârtie a sărit de 800 de euro, atunci era 150-200, pentru că oamenii citesc acum totul pe telefon – Oau! Mă și miră că nu sunteți acum cu toții pe telefoane, să reies și eu…», le spunea tinerilor colegi de liceu, Cornel Nistorescu.

Continuând: «Să știți că nu o să vă spun lucruri importante. Pot fi însă dacă voi vă dați importanță, doar dacă voi înțelegeți ce moment important traversați și în ce situație importantă sunteți. Deoarece în lunile sau anul viitor se decide traseul vostru în viață. Deveniți niște casnici, niște intelectuali, niște proletari, niște agricultori, niște savanți, niște transfugi, Dumnezeu știe ce veți devenii. Însă acum trebuie să vă hotărâți pe ce drum o luați. Și ar fi teribil, teribil de prost să o luați pe un drum greșit. Nu în sensul că fumați „paparoase” și jucați la „păcănele”… Aste sunt deja dezastre. Ci să o luați pe un drum greșit, în sensul să faceți o viață, o profesie care nu vă place.

Am o teorie: pe lumea asta trebuie să te bazezi pe trei lucruri, care sunt fundamentale în viață! Să locuiești într-un corp care să te ajute; să muncești într-o profesie care să-ți dea satisfacții;  să iubești sau să stai cu o femeie care să-ți placă.

Să știți că cei mai mulți nu au parte de toate trei. De regulă au parte de una, de două, unii nu au parte de niciuna. Este foarte important să vă asigurați o coloană fundamentală pentru viața care urmează. Să fiți într’o profesie care vă place și pe care, în care să fiți în siguranță. Trebuie să vă alegeți foarte atent profesia și drumul în viață. Asta este esențialul! Este ceea ce voiam să vă transmit!

Să știți că dacă aș avea ceva magic, o biluță care să vă arate drumul vostru, să vă spună asta, v-aș da la fiecare câte o biluță, pentru a fi siguri că mergeți pe unde trebuie, pentru că aveți un traiect. Dar nu am cum și nu m-am făcut nici profesor», a mai spus protectorul ziarelor Cotidianul și Cotidianul de Hunedoara.

În încheiere Cornel Nistorescu a dăruit, auto-grafiindu-le, bibliotecii liceului „Aurel Vlaicu” din Orăștie și celor prezenți la prezentarea publică a cărții: „Cartea exasperării mele. Cincisprezece ani la Cotidianul” din cărțile domniei sale.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.