Cotidianul de Hunedoara a publicat, la începutul lunii februarie, o anchetă cutremurătoare despre neregulile comise de ofiţeri din cadrul IPJ Hunedoara în cazul procuroarei Gina Cibian care trecea prin cea mai cumpltă tragedie a vieţii sale de mamă.
„Unicul său copil, o adolescentă în vârstă de 17 ani, s-a aruncat în gol de la etajul cinci al apartamentului şi a ajuns în stare critică la spital. În timp ce tânăra agoniza între viaţă şi moarte, adjunctul IPJ Hunedoara a ordonat o cercetare care s-a transformat în percheziţie abuzivă la domiciliul procurorului șef de la Biroul Teritorial – DIICOT Hunedoara. De asemenea, există «suspiciuni rezonabile» că în casa magistratului au fost plantate probe care să deturneze ancheta. A doua zi, tânăra s-a stins din viaţă pe un pat de spital din Timişoara, dar mama victimei a aflat despre mizeriile «miliţienilor» abia acum, după şapte luni”, arătam în articol.
După publicarea materialului, Cotidianul s-a adresat ministrului Cătălin Predoiu întrebându-l dacă a dispus un control la IPJ Hunedoara şi ce măsuri înţelege să ia în acest caz deosebit de grav.
Sunt două întrebări simple prin care am vrut să ne asigurăm că informaţiile au ajuns în atenţia ministrului Predoiu.
După zece zile de la sesizare, comunicatorii Ministerului Afacerilor Interne ne informează că au nevoie de 30 de zile pentru a formula un răspuns.
Domnule Predoiu, vă trebuie o lună să aflaţi dacă aţi trimis sau nu corpul de control la IPJ Hunedoara?
Citește aici: Ofiţeri IPJ Hunedoara, percheziţie abuzivă în casa unui magistrat cu copilul muribund
Orice control nu se poate dispune înainte de a se șterge urmele.
Are nevoie ministrușul să-și pună-n ordine boii.
Logic.
nevasta lu teodosiu primeste pomana de la biblioteca judeteana scanari psd-uri ta felu doara ii pe mina cu nistor si cu tati aia de la psd la fel si apa prod unde de strigi matusaaa sigur scoate capu pe geam vo 5 matusi