Laura Sârbu s-a predat la o secție de poliție din Cluj. Unde va fi încarcerată?

Laura Sârbu s-a predat la o secție de poliție din Cluj. Unde va fi încarcerată?

Fostul secretar al municipiului Deva, Laura Sârbu, s-a predat, astăzi, la o secție de poliție din municipiul Cluj-Napoca. Aceasta urmează să fie încarcerată într-un penitenciar de femei.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, Laura Sârbu va fi încarcerată la Penitenciarul Gherla, acolo unde și-a ispășit pedeapsa și fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob-Ridzi.

Laura Sârbu are de executat o pedeapsă de trei ani și opt luni de închisoare, pe care a primit-o într-un dosar instrumentat de procurorii DNA.
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat, astăzi, sentința definitivă în dosarul de corpuție, menținând decizia dată de Tribunalul Hunedoara.
În prima instanță, din pedeapsa de trei ani și opt luni i-au fost scăzute 11 luni în care Laura Sârbu a stat în arest preventiv și în arest la domiciliu.
„Deduce din pedeapsa aplicată, în baza art. 72 C.pen., durata reţinerii, arestării preventive şi arestul la domiciliu de la 31.03.2021 la 28.02.2022”, se preciza în sentința dată de Tribunalul Hunedoara, rămasă definitivă.

Fostul secretar al municipiului Deva a fost judecată pentru că și-a folosit funcția cu scopul de a influența modul în care erau atribuite contractele de lucrări ale municipalității către firmele de construcții. Anchetatorii au avut indicii că inculpata a primit bani ca să intervină în favoarea unui om de afaceri pentru a-i facilita acestuia un contract de reparaţii la Adăpostul de noapte din Deva şi obţinerea documentaţiei necesare pentru construirea unei hale de producţie.

Citește și: Moment greu pentru fostul secretar al municipiului Deva, Laura Sârbu. Sentință definitivă în dosarul de trafic de influență

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.