Personalități uitate – Aron Budai

Nobil Ardelean predicatul „von Csikmo”, secretar consistorial, secretar al tezaurizatului imperiu.
S-a născut în anul 1763 , fiind al doilea copil dintre cei 10 ai preotului greco-catolic Salamon Budai din satul Cigmău. Inexistența unei scoli primare în sat îl determină pe tatăl copiilor să le ofere primele noțiuni școlare în casa părintească. Apoi rând pe rând cei șase băieți, Ioan, Aron, Anton, Nicolae, Iosif și Solomon, sunt trimiși la diferite scoli din Transilvania. 

Despre viața și activitatea lui Aron Budai, din câte ne este cunoscut s-a scris foarte puțin în comparație cu impresionanta bibliografie dedicată fratelui său mai mare, Ioan Budai – Deleanu. Totuși o serie de autori, între care amintim numele lui Sava Popovici, Constantin Papfalvi, George Barițiu și Emilian Cioran, i-au dedicat scrisori sau articole publicate în presa epocii. Descoperirea, printr-o fericită întâmplare, a Testamentului lui Aron Budai, datând din anul 1847, ne oferă posibilitatea de a contribui cu noi date, inedite, la biografia acestei personalități politice românești. Aron Budai este trimis de tatăl său pentru a urma școala de normă, gimnaziul și liceul din Blaj. Din această perioadă documentele au consemnat pasiunea tânărului Aron Budai pentru dansul călușarilor, fiind considerat „din acest punct de vedere, un exemplu”. După Blaj trece la școlile din Cluj, unde urmează „științele înalte, filosofia și drepturile patriei”, absolvindu-le cu „cel mai lăudat progres”. Tânărul absolvent este angajat, încă din anii domniei împăratului Iosif al II- lea, din 1789, ca secretar pe lângă vicecomitele comitatelor unite Hunedoara și Zarand, Vasile Pop de Săcel. În perioada dregătoriei la comitat, Aron Budai a adus statului cele mai mari servicii, mai ales în timpul bătăliei cu turcii.După înfrângerea răscoalei lui Horea, dar mai ales în urma morții împăratului Iosif al II-lea, Aron Budai este supus unor șicanări și persecuții, în perioada restaurației nobiliare. Este silit să părăsească funcția de la comitat și se retrage în satul natal, unde „câtva timp cu lucrul mâinilor sale și-a susținut viața”.
În anul 1791 episcopul ortodox Gherasim Adamovici, fiind înștiințat „despre starea, talentele, dexteritatea și științifica lui calitate, l-a poftit lângă sine ca secretar”. Este angajat și la tezaurarii, unde începând din anul 1796 „s-a îndeletnicit cu o vrednicie și credință atât de zeloasă, în domeniul finanțelor”, urcând ierarhia treptelor funcționărești de la stadiul de practicant până la rangul de secretar. În aceeași perioadă se căsătorește cu tânăra Şara Iuhasz. După stabilirea la Sibiu, casa lor este deschisă rudelor și prietenilor, care găsesc în persoana lui Aron Budai sprijin în timpul studiilor sau pentru rezolvarea unor probleme personale. Ilie Măcelariu este unul dinte cei care a fost crescut în casa lui Aron Budai, în Sibiu.

Îndată după ocuparea funcției de secretar consistorial, numele lui Aron Budai apare pe diferite acte elaborate. La 22 aprilie 1797 este emis un atestat în favoarea lui „Samuil Klein, subscris și de către Aron Budai, ca notariu” . În ședința Consistoriului diecezei ortodoxe, ținută la Sibiu în 18 noiembrie 1806, se hotărăște sprijinirea lui Gheorghe Lazăr pentru a-și completa studiile clericale. După ședința prezidată de către vicarul Nicolae Huţovici, este întocmit un raport contrasemnat și de către notarul Aron Budai, urmând a fi înaintat Guberniului din Cluj pentru „acordarea bursei sidoxiale lui Gheorghe Lazăr și măsurile ce mai trebuie luate în continuare”. La 8 ianuarie 1807, tânărul Gheorghe Lazăr era pregătit pentru plecarea la studii, având și recomandarea Consistoriului, semnată de către Nicolae Huţovici și notarul Aron Budai. Recomandarea era redactată în limba latină și preciza că tânărul elev Gheorghe Lazăr merge la Viena „pentru studierea științelor teologice, pe cheltuiala clerului neunit din Transilvania”.

În cadrul dregătoriei de la tezaurariat a desfășurat o activitate „cu o vrednicie și credință atât de zeloasă în domeniul finanțelor, încât a fost recomandat în loc înalt de către gubernie, în anii 1800 și 1808, atât pentru recăpătarea salariului oprit care, fără voia lui, după moartea episcopului Adamovici, din cauza sleirii fondului sidoxial, fusese redus la jumătate, cât și pentru primirea unei recompense potrivite”.
În anul 1808 guvernatorul Gheorghe Banffy al II-lea (1787-1822) îi cere să-și continue activitatea atât în cadrul Consistoriului cât și în serviciul finanțelor. În urma intervenției lui Aron Budai, în anul 1811, s-a renunțat de către guberniu la „mutarea nou numitului episcop neunit, Basilius Moga, de la Sibiu la Cluj, pentru ca acesta să poată lua sfat de la petiționar”. În același an, ținând seama de meritele câștigate cu greu, în timpul celor 15 ani, cu rezolvarea lucrărilor episcopiei neunite, „guberniul l-a recomandat tezaurariatului imperial spre avansare”, iar acesta, la rândul său, „luând în considerare meritele sale în domeniul finanțelor, a sprijinit aprobarea cererii sale la gubernie”.
În anul 1819 frații Budai, în frunte cu Ioan și Aron, se adresau autorităților cerând să li se aprobe obținerea „titlului de nobili ardeleni”. Raportul Comisiei aulice din 1 octombrie 1819, înaintat spre preaînaltă aprobare, „atașa cererea fraților Ion Budai, consilier la tribunalul provincial din Galiția, Aron Budai, secretar la tezaurariatului din Transilvania, Anton Budai, ofițer la transporturile de sare din Ardeal, pentru ridicarea, cu scutire de taxă, în rangul nobilimii transilvănene cu predicatul „von Csikmo”, pentru ei și ceilalți trei frați, Iosef, Nicolae și Solomon, precum și pentru scutirea locului de casă părintesc”.

Analizând cererea lor, tezaurariatul transilvănean și imperial aprecia „vestita activitate a lui Aron Budai în funcția de secretar al tezaurariatului” , iar Camerele generale de finanțe ale Curții propuneau „conferirea înnobilării transilvănene lui Aron Budai și urmașilor săi cu indulgență asupra taxei”. Cancelaria aulică din Transilvania, în raportul său din 19 noiembrie 1819, referindu-se la o cerere mai veche a fraților Budai, încă nerezolvată, recomanda ca numai lui Ion și Aron Budai să li se confere „titlul de nobil cu scutirea de taxă”. De asemenea se preciza că certificatul alăturat petiției nu-l privește decât pe Aron Budai și el dovedește „perseverența acestui Budai în Sfânta Unire, dar nicidecum o însemnată colaborare pentru propagarea acesteia” .
Pe baza diferitelor rapoarte întocmite, la 9 iulie 1820 lui Ion și Aron Budai li se conferă, prin „considerarea serviciilor lor, înnobilare trans(ilvăneană)”. Aron Budai a slujit timp de 56 de ani (1791-1847) în funcția de secretar consistorial, sub episcopii Gherasim Adamovici (1789-1796) și Vasile Moga (1810-1845), iar în perioada de vacanță a scaunului episcopal (1796-1810) sub vicarii Ioan Popovici de Hondol și Nicolae Huţovici, protopopul Hunedoarei, aducându-și o însemnată contribuție la propășirea Bisericii ortodoxe române.
De numele său sunt legate cele mai importante realizări ale acestei biserici, între care amintim dreptul de „a-și alege episcopul din sânul nației, organizarea Consistoriului și scaunelor protopopești”.
Dar Aron Budai și-a legat cariera mai cu seamă de păstoria episcopului Vasile Moga, căruia „cu peana sa ageră, îi făcu multe servicii, între împrejurări grele”.

La acțiunile întreprinse de către elita politică românească pentru reunificarea confesională, dreptul de a alege un episcop ortodox din sânul nației, apărarea limbii și a învățământului în limba maternă etc., Aron Budai este mereu prezent. Principalele acte revendicative înaintate Dietei Transilvaniei sau Curții din Viena în anii 1798, 1804, 1809, 1834, 1837 și 1842 poartă și amprenta gândirii și acțiunii lui Aron Budai.
Ajuns la o vârstă înaintată, Aron Budai își întocmește testamentul pentru a evita eventualele procese ale diverșilor moștenitori. El menționa în preambulul actului că întocmește acest testament „până când este în viață, cu mintea sănătoasă, a face despre puțina mea avere, ca să nu poată avea loc după moartea mea despre dânsa, nici un feliu de întrebare sau îndoială, rânduială care după moartea mea poftesc ca strânsă să se țină”. Testamentul este întocmit la 20 aprilie 1847, cu puțin timp înaintea morții sale. Actul constituie un prețios izvor de noi date pentru genealogia familiei, despre averea agonisită, a garderobei folosite de către Aron Budai etc.
Se stinge din viață în anul 1847, la venerabila vârstă de 84 de ani.

Din: Adrian Ioan B. Secui, Dan Orghici, „Oamenii din Ținutul Orăștiei – Călindaru’ Foii Interesante”, Volumul II, ed. Măiastra, Tg-jiu, 2023.
Referințe:
Păcurariu, Mircea – „Revoluția românească din Transilvania și Banat, în anii 1848-1849. Contribuția bisericii” – Sibiu, 1995;
Lazăr, Ioachim – „Aron Budai (1763-1847) și mișcarea pentru emancipare națională a românilor din Transilvania” – În „Sargeția”, Nr. XXVII/1, 1997-1998;
Lazăr, Ioachim, „Un document inedit: Testamentul lui Aron Budai din anul 1847”, Apulum, nr. 2, 2000;
Razba, Maria – „Personalități hunedorene” [Oameni de cultură, artă, știință, tehnică și sport (sec. XV-XX) – Dicționar] – Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara, Deva, 2000.